Mii de bucureşteni au asistat, alături de preşedintele Traian Băsescu, oficialităţi militare şi autorităţi locale, lideri politici, la parada militară, în cadrul căreia peste 700 de militari din forţele terestre, aeriene şi navale au defilat pe sub Arcul de Triumf.
Pe durata desfăşurării paradei, care s-a bucurat de cea mai mare prezenţă a bucureştenilor din ultimii ani, cerul Capitalei a fost brăzdat de nouă avioane MIG 21 Lancer şi alte nouă elicoptere IAR 330 SOCAT.
Preşedintele Traian Băsescu a primit, de Ziua Naţională a României, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, steagurile de identificare ale forţelor Armatei Române, şeful statului dorind ca, alături de Tricolor, steagul NATO şi steagul Uniunii Europene, la sediul Administraţiei Prezidenţiale să se afle, începând de la 1 Decembrie 2005, şi steagurile diferitelor categorii de arme.
Generali ai forţelor armate i-au prezentat şefului statului, în cadrul unei ceremonii, drapelele Statului Major General (galben), Statului Major al Forţelor Terestre (roşu), Statului Major al Forţelor Aeriene (bleu) şi pe cel al Statului Major al Forţelor Navale (bleumarin).
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 nu ar fi fost posibilă fără jertfa extraordinară a Armatei Române din primul război mondial, a subliniat, cu acest prilej, preşedintele, care a evidenţiat totodată că sentimentul dragostei de ţară a fost unul dintre pilonii pe care s-a construit Marea Unire.
Traian Băsescu a declarat că, la 1 Decembrie 1918, în inima ţării, la Alba Iulia, s-a împlinit un act naţional legitim şi decisiv pentru destinul modern al României.
"Se împlinesc 87 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, punct culminant al procesului de afirmare a identităţii naţionale ce reprezintă suma istorică a existenţei în timp a poporului român. 1 Decembrie 1918 va rămâne o pagină în cartea de istorie a României simbol al izbânzii în lupta pentru un ideal", a afirmat şeful statului.
Manifestările organizate în Bucureşti s-au deschis cu un ceremonial militar şi religios la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, la care au participat reprezentanţi ai vieţii politice, sociale şi culturale, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.
Ziua Naţională a fost marcată şi prin oficierea Te Deum-ului în toate bisericile catedrale eparhiale, parohiale şi mănăstireşti, precum şi în cele ale şcolilor de teologie. La Catedrala patriarhală din Capitală, slujba a fost oficiată de Patriarhul BOR, Teoctist.
În oraşul Marii Uniri, Alba Iulia, au fost organizate şi în acest an manifestările tradiţionale, la care a participat premierul Călin Popescu-Tăriceanu, însoţit de mai mulţi membri ai Guvernului. Şeful Executivului a primit solii provinciilor româneşti la Sala Unirii din Alba Iulia, locul în care la 1 Decembrie 1918 s-a desfăşurat şedinţa celor 1.228 de delegaţi sosiţi din toată ţara la Marea Adunare Naţională în care s-a proclamat Marea Unire.
"Trăim un moment solemn, dar şi de mare bucurie. Este un moment solemn pentru că toţi simţim datoria să plătim un tribut de recunoştinţă marilor înaintaşi care au contribuit decisiv la realizarea Marii Uniri. Mă gândesc, în primul rând, la cel care era simbolul statului, Regele Ferdinand, şi la acel om politic care prin înţelepciunea lui a reuşit să îndeplinească acest vis de secole, Ionel Brătianu. Este şi un moment de bucurie pentru că astăzi ne regăsim cu toţii, reprezentanţii tuturor regiunilor din ţară, strânşi la Alba Iulia, oraş care rămâne în sufletul şi mintea românilor, locul în care trăim bucuria acestei zile cu toţii", a spus premierul.
Mii de localnici au asistat, alături de primul-ministru, la Alba Iulia, la parada militară organizată de Ziua Naţională. În aplauzele asistenţei, 500 de militari au defilat pe Bd.1 Decembrie 1918.
http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://vatican.mae.ro/images/images_stiri/general/2005.12.01
11 comments:
ai scris ff mult nu ii timp fde citit asa aca nu mai citesc nota daca tre 8
destul de bine
binisor
imi place poza
faimos:D
tare
cam mare articolul,dar bine
plagiat!
6
Daraban meriti un 9 bun articolul
hmmm... sa zicem
Post a Comment