Separatia culori in poligrafie

In principiu, separatia consta in impartirea pe mai multe planuri de culoare a unui document.

Acest lucru este marele ajutor, dar in acelasi timp lucrul cu care trebuie sa fim cat mai atenti cand realizam o lucrare pentru imprimat. Sa nu uitam ca atat masinile, cat si oamenii implicati in proces sunt supusi greselii si erorii, iar perfectiunea absoluta este aproape imposibila intr-o industrie bazata 90% pe perceptie.
Asa cum se vede in imaginea alaturata planurile de culoare se suprapun pentru a da culori si nuante, dar acest proces este in esenta lui facut de oameni care potrivesc planurile de culoare astfel incat sa se suprapuna cum trebuie, iar suprapunerea respectiva nu va fi perfecta. De asemenea e de luat in calcul si toleranta masinii de imprimat si punctul de crestere (dot gain) si multe alte aspecte care duc la potrivirea imperfecta.

Textul in functie de separatie

Textul din punctul de vedere al separatiei de culoare poate fi de mai multe feluri, si le vom trata separat pe fiecare:

Textul negru pe fond alb nu ridica nici o problema la imprimare atata vreme cat negrul respectiv se afla doar pe planul K din policromie. Daca se doreste un negru mai “puternic” solutia nu este definirea culorilor asa cum am mai intalnit: C100, M100, Y100, K100 deoarece masinistul cand va avea de potrivit planurile de culoare in mod sigur nu le va potrivii perfect si vom avea parte de un text tremurat. Se mai poarta si textul negru cu “inflexiuni metalice” adica ceva gen C60, M40, Y0, K100, care este la fel de daunator pentru rezultatul final. Daca se doresc nuante speciale de negru sfatul meu este sa umblam la cerneala, nu la separatie. Pentru negru intens exista culori speciale gen Rich Black care se pot folosii la imprimare, iar inflexiunea metalica se poate obtine amestecand Cyan cu Negru direct in cuva masinii, lucru stiut de masinisti.

Textul negru pe fond colorat se intalneste foarte des. Nici acesta nu ar trebui sa ridice mari probleme la imprimare. Cand intr-un design exista text negru peste un fundal oarecare colorat se aplica by default overprinting-ul la planul de Negru. Acest lucru ajuta la potrivirea planurilor de culoare deoarece textul nu va mai face “spartura in fundal” ci se va imprima peste fara erori de potrivire si fara a fi influentata culoarea din punct de vedere perceptual. De asemenea, ca si la punctul anterior, este preferat ca textul sa ocupe un singur plan de culoare (Negru).

Textul alb este si va fi o problema spinoasa deoarece in 80% din cazuri albul nu este o culoare (cerneala) ci o “spartura” in celelalte planuri de culoare ceea ce il face dificil de realizat din punct de vedere al potrivirii planurilor de culoare. Daca se doreste textul alb pe un fundal colorat uniform cu una din culorile de baza (CMYK) nu este nici o problema (poate doar la yellow deoarece albul de galben nu formeaza un contrast puternic care sa ajute privitorul) deoarece textul va fi tot pe un singur plan de culoare.. Sau mai degraba va “lipsi” de pe un singur plan de culoare. Daca avem de-a face cu o alta culoare (de amestec) lucrurile se complica putin. Sfatul meu este de a gasi corespondentul culorii respective in intr-un catalog de culori speciale (Pantone de regula) si a folosi un singur plan de culoare; alta solutie, dar care este strict dependenta de marimea si forma fontului folosit este de a defini fundalul pe cat mai putine planuri de culoare. Alta solutie, ar fi utilizarea unei cerneli albe sau argintii pentru a imprima textul peste culoarea de dedesupt, dar aceasta presupune modificarea designului initial si adaugarea unui alt plan de culoare. Aceasi solutie o consider optima si pentru textul alb aplicat peste o poza sau un degradeu(culori neuniforme definite pe multiple plenuri de culoare etc.

Densitometru

Densitometrul este un echipament care poate măsura lumina care trece printr-un film tipografic. Calibrat la o sursă de lumină
de o anumită intensitate, densitometrul poate calcula denstitatea negrului (adică cât de negru este fonta produsă de imagesetter), respectiv procentajul unui raster.

Folosirea unui densitometru este destul de importantă pentru calibrarea echipamentului şi pentru menţinerea calităţii procesului de pre-press. Dacă vă convingeţi că:

> Densitatea negrului este peste DMax = 4, aparate de masura care nu trebuie sa lipseasca de langa nici-o masina de tipar. Nici macar masinile in 4 grupuri nu pot fi considerate perfecte: mereu va fi nevoie de un aparat de masura care sa arate daca cerneala, apa sua presiunea sunt cele optime. Cu aceste aparate se asigura constanta in tipar atat de-a lungul colii cat si de-a lungul tirajului. Gama de varf indica si caracteristici ale cerelii folosite astfel incat reproducerea culorilor sa fie cat mai exacta.
> Procentajul rasterului are o abatere maximă de ±1%,
> Punctul este suficient de clar (conturul este clar chiar şi sub o lupă puternică),

puteţi considera că filmul este de calitate bună, şi eventualele probleme tehnologice provin din altă parte. Primele două verificări pot fi făcute doar cu un densitometru.

Calibrarea imagesetterului este iarăşi imposibilă fără un densitometru. Calibrarea este un procedeu care corectează dot gain-ul care se produce în imagesetter: imagesetterele capstan au un dot gain de circa 10%, adică un raster de 50% iese aproximativ 60% pe film. Astfel RIP-ul va predistorsiona punctele de raster: pentru a produce un raster de 60%, va expune un raster de circa 50%, ştiind că pe film va ieşi valoarea dorită, adică 60%. Predistorsionarea se face pe baza curbei de răspuns a imagesetterului, ce se trasează pe baza măsurătorilor făcute cu un densitometru.

Densitometrele sunt de obicei destul de precise (cu o eroare de sub 0.5%), deci nu merită să cumpăraţi densitometre foarte scumpe: precizia unui densitometru mai vechi şi mai ieftin este suficient de bună să vă calibraţi imagesetterul.